MUZICA - 100 MELODII ALE ROMANILOR

„Frumoasa mea”, compusă de Ovidiu Komornyik, reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite melodii care definesc repertoriul lui Marcel Pavel… În anul 2000, majoritatea posturilor de radio din ţară, deopotrivă cu top-urile alcătuite de presa scrisă, au considerat-o drept melodia anului… „Frumoasa mea” a dat tonul marilor succese semnate Ovidiu Komornyik.

Până a fi cântată de Marcel Pavel, a presupus chemarea acestuia din urmă pentru a-i fi dezvăluită. Ezitarea s-a înfiripat, apoi a sporit, atunci când Ovidiu Komornyik i-ar fi spus că „Frumoasa mea” urmează să se transforme în „melodia vieții”. Marcel Pavel s-a amuzat, chiar i-a „reproșat” prietenului său că „este obraznic”. La două săptămâni după ce a fost promovată, „înnebunise” întreaga Românie, de fapt, se câștigase un pariu cu afecțiunea – melodia merge la suflet, stârnește sentimente. Vorba celui care a compus-o și, deseori, i-a plăcut să o interpreteze.

În 1999, Ovidiu Komornyik debutase în calitate de compozitor și textier; a început colaborarea cu numeroși cântăreți români, inclusiv cu Marcel Pavel. Anul 2000 însemna participarea, la Festivalul de la Mamaia, la secțiunea „Șlagăre”, cu melodia „Frumoasa mea” (solist Marcel Pavel) și secţiunea „Creație” (cu melodia „Eu cred”, acolo unde a ales să fie solist). În calitate de compozitor, în același an/2000, Ovidiu Komornyik a câștigat două premii („Premiul de Popularitate” și Trofeul Festivalului „Cântecul de dragoste”), pentru aceeași melodie.
Înregistrată pe primul album al lui Marcel Pavel, intitulat chiar „Frumoasa mea” (2000), a obținut „Discul de platină”, fiind vândut în 250.000 de exemplare. Tot atunci a fost filmat și videoclipul piesei…

Ovidiu Komornyik cântăreț și compozitor, s-a născut la 29 ianuarie 1969, în municipiul Dej, județul Cluj. Pasionat de muzică, din perioada în care era elev, la 14 ani și-a cumpărat prima chitară. Din 1985, a reprezintă cu succes municipiul Deva la toate manifestările de gen În 1991, a primit Premiul Festivalului Internațional București la secțiunea „Interpretare”, urmat de Premiul al II-lea la secțiunea „Interpretare” – Festivalul Mamaia 1991. În 1992, a decis să se mute în București. În următorii ani, a fost solicitat și a participat la turnee în Italia, şi Germania. Anul 1996 i-a adus alte două premii: Premiul II la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Tot mai mult” (compusă de Dan Teodorescu) și „Premiul presei” la același festival, secțiunea „Șlagăre” cu piesa „Spune-mi unde să te găsesc” (compusă de Dumitru Lupu). Datorită acestor succese, în 1997 a fost invitat să susțină un recital pe scena Festivalului Mamaia, acompaniat de Orchestra Teatrului „Fantasio” din Constanța. Primul album semnat Ovidiu Komornyik a fost lansat în 1998; „Te iubesc tot mai mult” conținea piese compuse de Dan Teodorescu, Dumitru Lupu, Dragoș Docan.

Marcel Pavel s-a născut la 4 decembrie 1959, în localitatea Independența din județul Galați, într-o familie cu tradiții muzicale. Marcel Pavel și-a manifestat pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A urmat Școala de muzică din Câmpulung Muscel și Liceul de Muzică și Arte Plastice din Pitești. Până la momentul lansării melodiei „Frumoasa mea”, Marcel Pavel a cântat, din 1981, cu grupul rock „Riff”, apoi, din 1984, cu trupa „Graffiti” și, ulterior, cu „Blitz”. În 1985, a intrat în formația „Sistem”. De la 1 ianuarie 1990, a început colaborarea cu Marin Petrache Pechea din grupul „Cromatic”. Începând tot din anul 1981, a susținut turnee în Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova. Compozitor, cântăreț vocal (tenor) și poliinstrumentist (cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian și percuție), a urmat studii de canto clasic, în particular, apoi studii academice la Conservatorul din București (2006-2010).

Prin interpretarea melodiei „De-ai fi tu salcie”, compusă de Horia Moculescu (versuri: Mihai Maximilian), Mihaela Mihai s-a confundat cu una dintre cele mai fredonate melodii de-a lungul timpului…

A fost descoperită de regizorul TV Sorin Dumitrescu, s-a lansat cu piesa „La anii mei”, a avut succes, începând să colaboreze cu Radiodifuziunea Română şi Televiziunea Română. După căsătoria cu Mihai (Stihi), actorul Mircea Crişan i-a ales numele de scenă Mihaela Mihai.

Şlagărul emblematic – în ceea ce-l priveşte pe compozitor (melodia de debut) şi (deopotrivă) pentru interpretă –, nu a reuşit să treacă de exigenţele juriului Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”. Horia Moculescu s-a încumetat să-l înscrie la secţiunea „Creaţie”; a fost respins – prima dată în 1973, a doua oară în anul care urma.

Vasile Veselovschi, cel care se afla în juriu, declarase că era o creaţie foarte bună, dar cântată prea sus – iată motivul pentru care „De-ai fi tu salcie” a intrat „doar” în inima publicului – de fapt, părăsind ironia şi înţelegând satisfacţia profesională a compozitorului Horia Moculescu, a rămas hit de la lansare şi până astăzi.

Ideal, atunci când între valoare şi succes există o corespondenţă. Din fericire, timpul poate cerne, valorile au şansa să rămână şi să fie aureolate de timp, succesele par un foc de paie, valorile amintesc de eternitate. Am reuşit să facem diferenţa?

Pe numele real Mihaela Maria Neagu, interpreta s-a născut la 27 octombrie 1946, în Giurgiu. Este absolventă a Conservatorului „Național de Muzică” București, a participat la sute de emisiuni de televiziune, turnee în țară și străinătate, a efectuat numeroase înregistrări. Începând din 1975, s-a stabilit în Franța. Revenită în România, imediat după 1990, a condus departamentul de publicitate al TVR. În continuare a locuit, alternativ, la București și în Paris. S-a specializat în comunicare audiovizuală și politică, a lucrat în societăți de publicitate, la realizarea mai multor campanii electorale și comerciale. La Paris, a urmat cursul post-universitar Noi tehnici de comunicare. Și-a lansat (2005) „Pudră de stele. Cântece de leagăn pentru mici și mari” – primul album destinat copiilor, care conține cântece de leagăn, orchestrate într-o manieră care îi captivează nu numai pe copii, dar și pe părinți La începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea, a jucat în filmele de lung-metraj „Asediul” și „Bariera”, în regia lui Mircea Mureșan, alături de actori precum Octavian Cotescu, Toma Caragiu, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi. A obținut Premiul I la Festivalul Internațional „Coupe d’Europe du Tour de Chant”-Belgia (1971), alte premii la diverse festivaluri internaționale: „Cerbul de Aur”, Berlin, Sopot etc. În 2002, la „Marea Gală a muzicii ușoare românești – O zi printre stele”, găzduită de Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, i-a fost înmânat „Premiul de onoare”, alături de alți soliști îndrăgiți ai muzicii ușoare românești…

Inițiatoarea și președinta Uniunii Artiștilor Liber Profesioniști din România (U.A.L.P.R.- „Artis”), autoarea Legii 109/2005 privind indemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România (Legea „Mihaela Mihai”), este, de asemenea, membră a S.A.C.D. Paris (Societe des Compositeurs et Auteurs Dramatiques).

Dacă ai fost măcar o dată în Vama Veche, cu siguranţă vei recunoaște fiecare cuvinţel din piesa
Fiecare cuvânt care îţi va transmite o stare de nostalgie şi îţi reaminteşte de verile petrecute la malul mării, cu paharul de bere şi chitara. Dacă în perioada asta a anului ai totuşi alte planuri de vacanţă, melodia “Vama Veche” te va ajuta măcar să călătoreşti cu gândul până acolo!

Şi lucrurile au început cam aşa: Liviu îi povesteşte lui Tudor într-o noapte de vară, ce stătea sub semnul lui Eliade, despre intenţia de a crea o trupă şi despre întâlnirile lui muzicale cu un pianist. Tudor este entuziasmat. Seara următoare, Traian (pianistul) întâlneşte într-un bar un băiat răguşit, ce părea că are voce. Era Tudor. Povestea se ţese uşor… uşor…”

Aşa pare să înceapă în 1996 povestea Vama Veche, o tânără formaţie care la 1 martie 1997 deschidea concertul Page & Plant (Led Zeppelin) în faţa a 10.000 de oameni, iar anul următor lansa albumul de debut „Nu am chef azi”.

Repetiţiile celor trei au scos la iveală trei personalităţi şi o melodie ce avea să devină hit-ul anului 1999: „Vama Veche”, piesa care apare pe albumul cu aceasi nume, al doilea din povestea trupei, realizat împreună cu o orchestră formată din 8 instrumentişti, Vama Veche încearcă astfel să-şi definească atât stilul, cât şi propria idee de sound. Acest al doilea album, Vama Veche, s-a vândut în peste 200.000 de exemplare, fiind cel mai bine vândut album de până atunci. După zece ani de muzică adevarata, Vama Veche s-au despărţit, o parte din ei formând Vama, iar ceilalţi dând naştere proiectului Trupa Veche.

Au trecut ani, Vama a continuat să scoată melodii noi, videoclipuri noi. Melodiile vechi au mers ca unse în continuare în Vamă, cu o bere-n mână. Cu toţii sunăm pe câte cineva când ajungem la Feteşti. Pe autostradă, da! Şi ne-am săturat de patul de acasă de foarte mult timp. Vama în continuare cântă despre mare, despre dragoste.

Pe 25 decembrie 1989, piesa „Nopţi”, cenzurată încă de la apariţia ei , răsuna la „Televiziunea Română Liberă”.
Valeriu Sterian a întreprins un turneu în Norvegia şi a înregistrat, la Oslo, alături de un grup de muzicieni şi prieteni, melodia care a dobândit o formă nouă, de baladă rock, adaptată evenimentelor (realizase şi o filmare, cu secvenţe din timpul revoluţiei). „Nopţi” a devenit primul hit liber al României şi a intrat în conştiinţa publicului drept „Vino, Doamne!”.

În 1991, Valeriu Sterian, după ce înfiinţase Compania de Sunet S.R.L. (pentru a-şi produce albumele), a lansat „Vino, Doamne!”, primul dintr-o serie de 3 materiale discografice axate pe lupta împotriva regimului neocomunist al lui Ion Iliescu.

Mesajele de protest la adresa sistemului politic au scos în evidenţă curajul artistului şi au ajuns în inimile fanilor. În scurt timp, piesa „Exerciţiu” a devenit hit; rămâne un cântec-simbol al anilor ’90 ai secolului XX, datorită modului în care reflectă realităţile politice şi sociale ale perioadei de tranziţie… Vali Sterian participase, activ, la fenomenul Piaţa Universităţii (aprilie-iunie 1990), implicându-se în evenimentele de atunci şi devenind, pentru destui români, un lider de opinie; în cele 53 de zile ale „Golaniadei”, alături de Alexandru Andrieş şi Cristian Paţurcă, a oferit suportul muzical al manifestaţiilor. „Nopţi” era unul dintre cântecele de rezistenţă din Piaţa Universităţii, îngânat de mulţime (în sensul acompanierii, însoţirii), în genunchi şi cu lumânări aprinse. De altfel, Vali Sterian a conturat un segment artistic neîntâlnit în întreg peisajul muzicii româneşti – pendulând între ironie şi cinism, a criticat în cântecele sale, de o manieră constantă, ororile determinate de Războiul Rece, lipsa de orientare a omului societăţii contemporane, nedreptatea, subproducţiile muzicale.

Născut pe 21 septembrie 1952, s-a stins din viaţă la 16 septembrie 2000 (bolnav de cancer), cu câteva zile înaintea aniversării a 48 de ani. Apropiaţii considerau că Vali Sterian a suferit, psihic şi fizic, după accidentul de circulaţie pe care l-a provocat (1999) şi în care au murit doi oameni. În lunile dinaintea operaţiei, artistul a părut că îşi pierde vizibilitatea publică, deşi obişnuia să frecventeze Casa Eliad, unde vorbea şi consuma cu prietenii.

A fost unul dintre liderii generaţiei anilor ’70, care a pus bazele folkului românesc. Vali Sterian a avut contribuţii esenţiale în dezvoltarea genurilor folk şi folk-rock în România, dar şi în realizarea fuziunii între starea şi mesajul exprimate de versuri şi linia melodică folk-rock. O parte a textelor, a compoziţiilor muzicale era semnată de cantautor. „Amintire cu haiduci”, una dintre cele mai populare piese ale folkului autohton, abordează o temă specifică poporului român. Adevărat, Vali Sterian, împreună cu cei mai importanţi artişti folk şi rock ai momentului (Mircea Florian, Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Virgil Ioniţă, „Sfinx”, „Pro Musica”, „Phoenix”) se alăturaseră Cenaclului „Flacăra”, contribuind, practic, dacă nu la apariţia, măcar la popularizarea acestuia. Nemulţumit de intenţiile şi regulile impuse de Adrian Păunescu, dar şi de faptul că lucrurile tindeau să se transforme într-o mişcare populistă, Vali Sterian a părăsit cenaclul – la începutul anilor ’80.

Nu a fost doar talentat, a muncit enorm, a studiat, ştia exact ce şi cum trebuie făcut, era tipicar, perfecţionist, avea target-uri înalte, foarte bine stabilite; a căutat să-şi descătuşeze sentimentele interiorizate. De fapt, muzica artistului reprezintă istoria vieţii pe care a trăit-o, dintr-un fel de sacrificiu datorat Revoluţiei, a simţit dezamăgire faţă de politica românească; în versuri pline de înţeles, simple, niciodată banale, folosindu-şi timbrul vocal inconfundabil, reflecţie a personalităţii puternice „ne-a învăţat, de-a lungul vieţii sale, să fugim într-o poveste” (Cristi Luca, vechiul coleg al lui Valeriu Sterian la „Compania de Sunet”)…