MUZICA - 100 MELODII ALE ROMANILOR

Traian Jurchela s-a născut la 5 august 1949 în satul Ilidia, comuna Ciclova Română, Caraş-Severin. Domeniul artei populare l-a fermecat şi l-a atras din ce în ce mai mult, astfel încât dragostea pentru folclorul bănăţean l-a determinat să cânte muzică populară şi să se preocupe de culegerea unor melodii şi texte din comun natală şi localităţile învecinate.

Una dintre doinele sale culese din folclorul românesc este Gugulan cu car cu mere. Banatul este şi va rămâne minunat prin vocea lui Traian Jurchela, unul dintre cei mai îndrăgiţi doinitori. Piesa Gugulan cu car cu mere demonstrează că Banatul de munte rămâne un izvor nesecat de creaţii autentice inspirate din viaţa de zi cu zi.

”Vara nu dorm”, piesa cu care Connect-R a scris istorie în muzica românească acum cativa ani revine în atenţie chiar astăzi, în cadrul campaniei “Eu aleg România 100 de melodii ale românilor.”

Connect-R este un artist complet, jucând de-a lungul carierei rolul de cântăreţ, compozitor, actor, prezentator TV, dansator sau producător. A intrat pentru prima dată în atenţia publicului în anul 1997 ca vocalist şi mai târziu membru al formaţiei hip-hop RACLA. Mai apoi, Connect-R a devenit cel mai solicitat colaborator muzical, lucrând alături de vedete ca Loredana, Arsenium sau Simona Nae şi aducând de fiecare dată aroma sa specifică de R’n’B condimentat cu rap jamaican. În vara lui 2012, Connect-R a lansat imnul verii odată cu piesa ”Vara nu dorm”, care a ocupat aproape toată vara prima poziţie în Romanian Top 100.

Probabil, succesul piesei de datorează şi faptului că a fost lansată pe data de 1 mai, când toată lumea se afla în vacanţă, la mare, cu gândul la vara care bătea la uşă. Ba mai mult, melodia venea în perioada în care Connect-R era unul dintre cei mai vogă artişti în România, dar şi după o serie de piese interpretate în engleză, dând astfel tonul unei noi tendinţe în muzică. „Vara nu dorm” s-a dovedit a fi o piesă optimistă, cu influenţe reggae, care se referă la distracţia din zilele de vară, la care visează, evident, toată lumea

Clipul piesei, filmat, aşa cum era de aşteptat, la mare, a fost lansat în Bănie, cu ocazia gale muzicale unde Connect-R a fost prezent. Piesa a făcut furori si pe net, stabilind recorduri absolute pentru acea perioadă: în doar 7 zile de la lansarea pe youtube, videoclipul oficial a adunat aproximativ 1,2 milioane de vizualizări, iar toate video-urile cu piesa au adunat peste 10 milioane de vizualizări, într-o perioadă în care propagarea muzicii pe canalele video de pe internet nu intrase în reflexul consumatorilor români.

“Vara nu dorm” rămâne piesa de referinţă pentru Connect-R, una dintre cele mai iubite piese ale românilor şi, bineînţeles, melodia care pune la îndoială problema somnului în nopţile fierbinţi de vară, evident … la mare.

Astăzi, reconstituim contextul muzical (şi social) care a făcut posibilă apariţia unui hit cu featuring unic în muzica românească. „Bună seara, iubito” – melodie compusă de Adrian Enescu, pe versurile poetului Lucian Avramescu – a fost lansată în 1987, de Loredana Groza, cu participarea actorului Ion Caramitru.

Iniţial, a fost interzisă preţ de şase luni, „din cauza” versurilor directe, considerate ostentative pentru acele vremuri. Ulterior, piesa a ajuns să fie difuzată la radio, dar numai după ora 24:00, fapt care i-a potenţat valoarea, misterul, mesajul amoros. La sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XX-lea, „Electrecord” a lansat LP-ul „Bună seara, iubito” al Loredanei, care conţinea piese compuse de Adrian Enescu. Discul s-a vândut în peste un milion de exemplare, melodia a rămas drept cea mai cunoscută din repertoriul Loredanei Groza (fiind inclusă şi pe alte albume, cântată deopotrivă în concerte).

„Bună seara, iubito” a fost apreciată şi pe plan internaţional: „Asociaţia Posturilor de Radio din Europa”, cu sediul în Olanda, l-a premiat pe compozitorul Adrian Enescu pentru „Cântecul inovativ al anilor ’80-’90”… Succesul nu l-a îmbogăţit pe compozitor; cei implicaţi au dat de necaz atunci când convingerile s-au bătut cap în cap cu impulsurile.

Adrian Enescu i-ar fi interzis Loredanei să mai cânte „Bună seara, iubito”. În 2009, Ion Caramitru a dat-o în judecată şi a câştigat daune morale, din cauza faptului că artista folosea, pe un album, fără să-i ceară acordul, melodia care a făcut istorie pe scena muzicală autohtonă…

Pe vremuri cuvintele tămăduitoare erau rostite de bătrânele „meştere” ale satului, cele ce ştiau să facă şi să desfacă faptul de dragoste. Gheorghiţa Nicolae, interpreta de muzică populară originară din Romanaţii Oltului, păstrătoarea peste vreme a Tezaurului folcloric, a cules vorbele de duh şi le-a aşezat cu dragoste oltenească într-un cântec despre boala fără leac, pe care, paradoxal, toţi ne-o dorim: dragostea.

Gheorghiţa Nicolae a reuşit ceea ce puţini interpreţi se încumetă să facă: a cules datini, obiceiuri, cuvinte cu un „rost” spuse în momente circumstanţiale existenţiale. A mers la adevăratul loc de tezaurizare a valorilor tradiţionale, casa bătrânelor „meştere”, cele ce ştiu cuvintele care vindecă orice boală.

Terapia prin cuvânt asociată cu folosirea recuzitei specifice descântecului sau vrajei fac din rostirea bătrânei leac pentru suflet şi trup. Gheorghiţa Nicolae „a furat” vorbele, le-a aşezat în versuri cu tentă folclorică şi le-a interpretat în manieră personală, cu inflexiuni melodioase, calde, cu puterea sufletului dăruit pentru totdeauna cântecului care nu se uită, cum nu se uită vocea. Astfel se asociază textul, melodia şi vocea într-un triunghi al valorii, care mai apoi se aşază cu demnitate în rândul vocilor memorabile ale melosului popular românesc. Şi numele nu se uită.

Dadă Ioană, dadă Ioană nu este doar un cântec, este o poveste de viaţă şi o povaţă: toate trec în această viaţă călătoare, doar dragostea rămâne pentru a uni tăriile cerului şi pământului într-un descântec de dragoste curată.

Un cântec şi o voce care nu se uită, cum nu se uită dragostea! Şi un nume care aminteşte de puritatea sufletului strecurată în versul scris din inimă şi cântat cu vocea hărăzită de Dumnezeu să aibă ecou în inima multor generaţii: Gheorghiţa Nicolae.

“Tot mai sus” este o colaborare dintre artistul hip-hop Guess Who și Marius Moga și putem spune că reprezintă o declarație a generației actuale.

Melodia “Tot mai sus” a fost lansată în anul 2011 și este inclusă pe al doilea album al artistului Guess Who, pe numele său real Laurențiu Mocanu. Guess Who a reușit să spargă barierele stilistice ale genului, venind cu un sound fresh, adresându-se în special publicului deschis și capabil să accepte evoluția sound-urilor ce domină în acest moment piața internațională. În iulie 2010, Guess Who a câștigat premiul pentru „Cel mai bun artist hip-hop” la Romanian Music Awards.

Marius Moga este unul dintre cei mai prolifici compozitori români din generația actuală. Supranumit și “Micul Mozart”, Marius Moga este “responsabil” de succesul celor mai mari hituri românești ale anilor 2000 când a compus piese pentru artiști români în vogă. Pe lângă faptul că este un compozitor foarte talentat, Marius Moga a încercat în permanență rețete noi ale succesului și de cele mai multe ori a reușit. Dovadă este și colaborarea cu Guess Who, materializată în piesa “Tot mai sus“.

Single-ul s-a bucurat de un succes incredibil în anul 2011. A devenit cea mai difuzată piesă a anului pe posturile de radio, iar videoclipul a strâns în doar o lună de la lansare aproape 2 milioane de vizualizări pe canalul de YouTube, iar în total a fost vizionat de peste 14 milioane de ori.

Sunt melodii care par a avea vârsta veacului de om, par a fi dintotdeauna într-un loc şi identifică un loc. Jocul Ungurica este specific zonei de munte a Mehedinţilor şi este nelipsit la horele care încununează în rotundul bucuriei sărbătorile calendaristice şi pe cele familiale. Melodiei i s-au adăugat versuri, care exprimă starea de bucurie a celui ce nu lasă clipa să se petreacă şi o dată cu ea şi viaţa omului.

Niculina Stoican a preluat melodia de la bătrânii satului. A amprentat-o cu jovialitatea interpretării sale, cu acea bucurie de a trăi cântecul, pentru că Niculina trăieşte prin cântec şi are puterea de a transmite această trăire interioară, cum numai marii artişti sau performerii populari reuşesc. Urmărind filmul dedicat acestui cântec şi acestui joc deopotrivă veţi descoperi, în apusul de soare, copiii de la munte jucând cu dezinvoltura specifică vârstei. Şi, ca un corolar al timpului, o veţi vedea şi pe Domnica Trop, cea care îndreptăţit a primit titlul onorific de „tezaur uman viu” şi care a compus variante ale cântecului Ungurica.

Niculina Stoican şi-a dorit să promoveze zona etnofolclorică şi a reuşit în calitate de director al Festivalului Naţional de folclor „Ponoare, Ponoare”. A reunit sătenii din satele din jurul comunei Ponoarele într-o sărbătoare proteguită de Podul lui Dumnezeu şi de lapiezurile crestelor care adună în cântec şi joc ultimele raze ale apusului de soare în speranţa unui răsărit prin copiii locului de legendă.

Toată lumea are-un dor este o confirmare prin vers de cântec, a unei realități cât se poate de prezente în firea românului: „Toată lumea are-un dor /Da’ și mai greu și mai ușor.” Un cântec, ca o pecete pe cariera lui Ionuț Fulea.

Pentru că cine altcineva ar fi putut oare să reprezinte mai bine, modelul bărbatului român scoborâtor din mintea munților, decât Ionuț Fulea, cu ale sale doruri cântate. Două și grele: Dorul meu și-al mândrii mele.

Un artist cu o prezență scenică impecabilă, un artist al cărui glas și a cărui interpretare excepțională, reamintesc generației de-acum și generațiilor care vor veni, că cel mai bine prin cântec, românul și-a dat drumul dorului. Din nou, DORUL, pentru că alături de frunza verde sau de motivul cucului, de busuioc, de dragoste sau de jale, DORUL reprezintă un capitol impresionant în folclorul românesc.

Iar cântecul nostru popular, prin infinitele lui versuri de la-nceputuri și până azi, ne-arată că dorul – acest sentiment profund și răvășitor – nu e altceva decât o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părți, o căutare de negăsire, dar dincolo de toate, e trăirea plăcerii născute din zbucium.

“Privighetoarea Gorjului”, cum ştim numele-renume al Marie Lătăreţu, “Crăiasa muzicii populare româneşti”, cum au numit-o moscoviţii, sau “Prinţesa cântecului popular românesc,” cum au adulat-o egiptenii, a surprins în melosul său acele rezonanţe inconfundabile ale Gorjului, a transformat ceea ce specialiştii deceniului al treilea al veacului trecut numeau “melodie în stil popular” în „cântecul Mariţei din Bălceştii Gorjului”.

Este şi cazul cântecului Sanie cu zurgălăi. Este o compoziţie din perioada interbelică, asumată prin interpretare originală, de Maria Lătăreţu. Forma ştiută astăzi datează din 1946, când Maria Lătăreţu a folclorizat melodia compunându-i versuri noi, mai apropiate de lirica populară, şi va înregistra această melodie astfel personalizată în 1949 cu taraful soţului ei, Tică Lătăreţu.

Confesiunile Ioanei Lătăreţu, nora interpretei şi moştenitoarea testamentară, împreună cu mărturisirile preotului duhovnic al Mariei Lătăreţu, cel care la cei peste 95 de ani nu a uitat întâlnirile Mariţei cu oamenii satului, sunt doar două din reperele unei restituiri pe care v-o propunem pentru a îmbogăţi arhiva sentimentală despre cântecele care au făcut istoria, iar istoria le-a consemnat drept repere culturale perene.

Toată lumea are-un dor este o confirmare prin vers de cântec, a unei realități cât se poate de prezente în firea românului: „Toată lumea are-un dor /Da’ și mai greu și mai ușor.” Un cântec, ca o pecete pe cariera lui Ionuț Fulea.

Pentru că cine altcineva ar fi putut oare să reprezinte mai bine, modelul bărbatului român scoborâtor din mintea munților, decât Ionuț Fulea, cu ale sale doruri cântate. Două și grele: Dorul meu și-al mândrii mele.

Un artist cu o prezență scenică impecabilă, un artist al cărui glas și a cărui interpretare excepțională, reamintesc generației de-acum și generațiilor care vor veni, că cel mai bine prin cântec, românul și-a dat drumul dorului. Din nou, DORUL, pentru că alături de frunza verde sau de motivul cucului, de busuioc, de dragoste sau de jale, DORUL reprezintă un capitol impresionant în folclorul românesc.

Iar cântecul nostru popular, prin infinitele lui versuri de la-nceputuri și până azi, ne-arată că dorul – acest sentiment profund și răvășitor – nu e altceva decât o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părți, o căutare de negăsire, dar dincolo de toate, e trăirea plăcerii născute din zbucium.

Sunt melodii care par a avea vârsta veacului de om, par a fi dintotdeauna într-un loc şi identifică un loc. Jocul Ungurica este specific zonei de munte a Mehedinţilor şi este nelipsit la horele care încununează în rotundul bucuriei sărbătorile calendaristice şi pe cele familiale. Melodiei i s-au adăugat versuri, care exprimă starea de bucurie a celui ce nu lasă clipa să se petreacă şi o dată cu ea şi viaţa omului.

Niculina Stoican a preluat melodia de la bătrânii satului. A amprentat-o cu jovialitatea interpretării sale, cu acea bucurie de a trăi cântecul, pentru că Niculina trăieşte prin cântec şi are puterea de a transmite această trăire interioară, cum numai marii artişti sau performerii populari reuşesc. Urmărind filmul dedicat acestui cântec şi acestui joc deopotrivă veţi descoperi, în apusul de soare, copiii de la munte jucând cu dezinvoltura specifică vârstei. Şi, ca un corolar al timpului, o veţi vedea şi pe Domnica Trop, cea care îndreptăţit a primit titlul onorific de „tezaur uman viu” şi care a compus variante ale cântecului Ungurica.

Niculina Stoican şi-a dorit să promoveze zona etnofolclorică şi a reuşit în calitate de director al Festivalului Naţional de folclor „Ponoare, Ponoare”. A reunit sătenii din satele din jurul comunei Ponoarele într-o sărbătoare proteguită de Podul lui Dumnezeu şi de lapiezurile crestelor care adună în cântec şi joc ultimele raze ale apusului de soare în speranţa unui răsărit prin copiii locului de legendă.

Urmăriţi campania Eu aleg România. Ascultă-ţi muzica! 100 de melodii ale românilor şi veţi pătrunde într-un univers al frumosului estetic şi natural, al cărui spirit îl trăim prin inflexiunile unei voci care îţi dă vioiciunea clipei memorabile: Niculina Stoican.